Despre … Eu

Bianca Andreea Andrei, fiica Lui, aşezată cu grijă în Şcoala potrivită…

…să înveţe să iubească, cînd îi este uşor să o facă, dar mai ales cînd îi este imposibil..

…să înveţe să fie liniştită, cînd pacea îi odihneşte bătăile inimii, dar şi atunci cînd valurile o izbesc crud, de toate stîncile colţuroase ale împrejurărilor.

…să înveţe să se bucure, de aceea zîmbetul nu o va părăsi. Ea şi surîsul vor fi de neseparat. Pînă cînd moartea îi va despărţi, urmată de o fericire perfectă, dar mai ales eternă.

…să înveţe să rabde, numărînd printre boabele de praf ale lumii, binecuvîntările Sale abia simţite, dar atît de preţioase şi de pline de putere.

…să înveţe blîndeţea, cînd mîinile se ridică să se apere, să lovească ceea ce tocmai a lovit, să izbească ceea ce tocmai a izbit.

…să înveţe binefacerea. A fost atît de binecuvîntată!! Lacrimile ce îi umplu ochii, înduioşată de ceea ce vede în jur, să nu rămînă lacrimi. Să se transforme în mîngîieri şi braţe întinse, pentru a da ajutor.

…să înveţe credincioşia, ale ei priviri să nu să abată nici la dreapta, nici la stînga, nici înainte, nici înapoi – ceea ce vede o poate doborî. Să privească doar în Sus, la El. Iubitul inimii ei.

…să înveţe bunătatea, ferecată în iertare. Totul e între ea şi El. Nu va fi niciodată nimic între ea şi Ei. Să uite, să ierte, să ardă trecutul, să spulbere frustrări şi dezamăgiri. Să alerge acolo unde s-a pornit.

…să înveţe înfrînarea. O fire păcătoasă atît de puternică. Să o învingă. Să se lupte. Să fie liberă. Se merită să se zbată pentru aşa ceva.

În rugăciune pierdută, de prea multă minune copleşită, ea învaţă…

Niciodată singură, mînă în mînă cu El.

Ea…

…un fluture cu aripile pe jumătate frînte.

Pentru că la ce foloseşte o pereche de aripi cînd nu poţi simţi bătaia vîntului pe faţă, zburînd cu îndrăzneală împotriva curentului?

Fluturilor, învăţaţi-mă frumuseţea unei vieţi curate, trăită în cele mai adînci înalţimi…

…o floare încolţită pe o stîncă eternă.

Florilor, învăţaţi-mă să răspîndesc mireasmă plăcută. O mireasmă a Cerului pe un pămînt sec, un pămînt plecat în pulbere ce uită că deasupra-i se legănă nori pufoşi, decoraţi de stele uşoare…

…un copac înrădăcinat şi ancorat în Cel care cunoaşte fiecare părticică slabă…şi o face tare

Copacilor, învăţaţi-mă să rămîn statornică, în picioare, sub vînturi şi furtuni înfricoşătoare. Învăţaţi-mă apropierea, arătaţi-mi că nu sunt singură, deşi zeci de păsări îsi fac cuib în inima-mi fragedă şi plăpîndă, pentru ca mai apoi să zboare. Învăţaţi-mă să cînt în duet cu vîntul, atunci cînd totul în jur se întunecă, sau dispare. Învăţaţi-mă să fiu puternică.

….

Ea încă învaţă